Spiritele fanilor s-au inflamat pe facebook după ce a apărut zvonul că jucătoarea de tenis Caroline Garcia ar fi numit-o pe Irina Begu "'ţigancă nenorocită". Jucătoarea noastră a câştigat în faţa franţuzoaicei în trei seturi, la Charleston. „Pierd cu brio în faţa acestei ţigănci nenorocite“, au fost vorbele Carolinei Garcia (22 de ani si locul 44 WTA), faţă de care fanii româncei Irina Begu nu au rămas nepăsători.
Tocmai pentru că spiritele s-au încins exagerat, tenismena Irina Begu a dorit să clarifice situaţia printr-un mesaj pe facebook:
„În urma numeroaselor telefoane primite şi a informaţiilor apărute în presă, aş dori să clarific câteva lucruri legate de presupusele declaraţii ale Carolinei Garcia:
1. Personal eu nu am auzit acest lucru şi nici nu am văzut vreo înregistrare care să certifice acest lucru. Dacă aceste declaraţii au fost făcute, cu siguranţă WTA va analiza situaţia şi va lua măsurile corespunzătoare.
2. Fiind încă în timpul turneului, toată atenţia mea se îndreaptă către tenis(antrenamente, recuperare, meciuri), aş dori să mă concentrez pe activitatea mea şi să las deoparte alte lucruri care mă pot influenţa în sens negativ.”
Fanii au susţinut-o în continuare, printre comentarii fiind şi replici ca „Felicitări, Irina, pentru atitudinea ta plină de respect faţă de turneu şi de adversari . Baftă în continuare„ sau „Aşa se comportă un adevărat sportiv!„.
(Georgiana Laciu)